EEFF - Facilitate de Finanţare pentru Eficienţă Energetică - a fost o linie de credit pe bază de granturi, înfiinţată din fonduri de la Comisia Europeană şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
Companiile private româneşti au utilizat EEFF pentru reducerea consumului de energie beneficiind în același timp și de:
Consultanţa tehnică gratuită a fost asigurată de:
EEFF a fost una din 'Sustainable Energy Finance Facilities' (SEFF) ale BERD care până acum, a contribuit la finanțarea cu aproape 4 miliarde de Euro a investițiilor în domeniul eficienței energetice și al energiei din surse regenerabile în 24 de țări . În România, au fost dezvoltate trei programe de tip SEFF, cu ajutorul cărora s-au finanțat 473 proiecte de investiții cu o valoare totală de 189 milioane Euro.
EEFF a sprijinit acordarea de împrumuturi în sumă de 75 milioane de Euro pentru 129 proiecte de eficienţă energetică cu o valoare totală a investiților de peste 110 milioane de Euro în diverse sectoare și industrii, precum:
LISTA ECHIPAMENTELOR ȘI MĂSURILOR ELIGIBILE - LEME